Regulament

 

1.Prevederile prezentei secţiuni sunt valabile şi se aplică tuturor concursurilor de trail run organizate de Asociatia Runsilvania.

 

2. CARACTERISTICI

2.1. Concursurile se desfăşoară pe poteci de munte, creste, văi, abrupturi, goluri alpine, drumuri forestiere, poteci de pădure, traversează ape curgătoare, trec prin prin grote şi parcurg pasaje tehnice asigurate cu lanţuri sau corzi fixe, poduri şi scări din lemn. În anumite zone, traseele de concurs conţin porţiuni de drumuri deschise circulaţiei auto şi trec prin localităţi; în aceste zone se vor respecta normele de trafic şi conduită reglementate prin lege.

În funcţie de anotimp şi ora de desfăşurare, la unele curse se va alerga pe zăpadă şi / sau pe timp de noapte. De asemenea, traseele unora dintre concursuri trec prin grote, urcă sau coboară pasaje stâncoase abrupte. Având în vedere toate aceste caracteristici, este obligatorie experienţa în domeniul sporturilor montane, iar participarea la secţiunile Profesionişti se recomandă doar sportivilor care au mai alergat la concursuri de trail race.

2.2. Prin înscrierea la oricare dintre competiţiile Runsilvania Tour, se consideră ca înţelese şi acceptate prezentele recomandări.



3. PARTICIPARE

 

3.1. Pot participa toţi iubitorii sportului şi mişcării în natură, care au implinit vârsta de 18 ani la data concursului şi sunt apţi din punct de vedere medical să sustină acest tip de efort.

Participarea minorilor care au împlinit 16 ani este acceptată, fiind însă condiţionată de dovada scrisă a acordului parinţilor, scanată şi trimisă până la data concursului la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Minorii sub 16 ani vor putea concura, pe categorii de vârstă, la categoria Junior, pe un traseu special amenajat pentru ei în zona punctului de start.

 

3.2. Participanţii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru starea de sănătate în care se află. În acest sens, se va semna o declaraţie pe proprie raspundere, la validarea încrierii la faţa locului.

Toţi  participanţii sunt obligaţi să respecte regulile competiţiei şi trebuie să urmeze indicaţiile date de organizatori.

 

 

4. ÎNSCRIERE

 

4.1. Înscrierea se face prin completarea formularului aflat pe pagina competiţiei.

Dupa completarea formularului, fiecare participant va primi un e-mail de confirmare.

 

4.2.  Fiecare participant este obligat sa completeze declaraţia pe proprie raspundere şi sa o predea la centrul de concurs, odata cu ridicarea kitului de participare si numarului de concurs. Declaratia poate fi descarcata aici

4.3. Validarea înscrierii se va face DOAR dupa dovada achitării taxei de participare. Aceasta se va face trimiţând o copie a chitanţei sau ordinului de plată la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , După recepţionarea confirmării plăţii veţi fi afişaţi în Lista participanţi cu taxa achitată.

 

4.4. Pentru validarea înscrierii minorilor (peste 16 ani) vă rugam să descărcaţi declaratia pentru parinţi / tutore, să o completaţi şi să o trimiteţi semnată, împreună cu dovada plăţii (OP sau chitanţă) pe e-mail, la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

Pentru secţiunea Junior nu se percepe taxă de participare, iar înscrierile se vor face la faţa locului, cu cel puţin 2 ore înainte de start.

 

4.5. Taxa de înscriere variază în funcţie de cursă, secţiune şi perioada în care se achită. Detalii despre aceasta se gasesc în pagina fiecărui eveniment în parte.

 

4.6. Pentru a facilita operaţiunile privind validarea înscrierii şi actualizarea listei participanţilor, vă rugăm ca la detaliile plăţii să treceţi urmatoarea specificatie: “NUME / PRENUME – Numele cursei”. 

În cazul în care se face plata taxei de înscriere pentru mai mulţi concurenţi în cadrul aceleiaşi operaţiuni bancare, vă rugăm să ne scrieţi la This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. şi să menţionaţi numele persoanei care a efectuat tranzacţia şi numele complete ale tuturor celor pentru care s-a plătit.

 

4.7. În cazul retragerii din cursă taxa de participare nu va fi înapoiată. În schimb, se acceptă participarea la următoarea competiţie din anul calendaristic, cu condiţia solicitării în acest sens, făcută cu minim o 10 zile înainte de ziua competiţiei pentru care s-a achitat taxa respectivă.

 

 

5. PACHETUL DE PARTICIPARE

 

5.1. Urmare a validării înscrierii, toţi participanţii vor beneficia de următoarele:

- Număr de concurs;

- Cronometrare electronica;

- Medalie de finisher;

- Diploma electronică, ce va putea fi descărcată de pe site, ulterior concursului;

- Puncte de alimentare şi hidratare pe traseu şi la finish;

- Asigurarea asistenţei medicale în caz de nevoie, în punctele indicate de organizatori;

 

6. SECŢIUNI / CATEGORII PARTICIPANŢI

 

Feminin : Open / 16 – 29 / 30 – 39 / + 40 ani

Masculin: Open / 16 – 29 / 30 – 39 / 40 – 49 / + 50 ani

Junior: Fete / Băieţi (vom stabili categoriile în funcţie de numărul copiilor înscrişi şi vârsta acestora)

La înscrierea pe categorii de vârstă se va considera vârsta împlinită la data concursului.

 

 

7. ECHIPAMENT

 

7.1. Echipament obligatoriu:

- pantofi de alergare;

- numărul de concurs purtat vizibil, pe partea din faţă a echipamentului, pe toată durata concursului;

- lanternă frontală pentru cursele de noapte.

 

7.2. Echipament recomandat:

- bidon cu apă;

- batoane sau geluri energizante;

- haină de ploaie;

- telefon mobil.

 

 

8. CRONOMETRAREA

 

8.1. Cronometrarea se va face la secundă, la punctele de control şi / sau la sosire.

 

8.2. Căştigatori vor fi declaraţi cei care vor ajunge în cel mai scurt timp la punctul de Sosire după parcurgerea integrală a traseului pentru secţiunea la care participă.

 

8.3. Parcurgerea traseului se face integral, cu obligativitatea trecerii tuturor punctelor de control.

 

 

9. CLASAMENTE ŞI PREMIERE

9.1. Se vor realiza clasamente atât pentru categoriile de vârstă şi sex, cât şi pentru categoriile Open, Masculin şi Feminin, la toate secţiunile de concurs, cu excepţia celor de la punctul 9.2.

9.2. Dacă la o categorie se înscriu mai puţin de 5 concurenti, aceasta va fi comasată cu categoria precedentă.

9.3. Vor fi premiate locurile 1,2,3, Open Feminin şi Masculin, la toate secţiunile de concurs. 

9.4. Se vor acorda premii în bani sau produse.

9.5. Organizatorii nu îşi asumă obligaţia de a trimite premiile nerevendicate la festivitatea de premiere, ulterior acesteia.

 

 

10. PUNCTE DE CONTROL / ALIMENTARE / PRIM AJUTOR

 

Pe parcursul traseului se vor găsi amenajate puncte de control, puncte de prim-ajutor şi  puncte de alimentare, iar la Finish un punct de revitalizare unde se vor găsi băuturi energizante / răcoritoare, apă, fructe, glucoză. Toate aceste puncte vor fi marcate corespunzător şi vor fi vizibile.

 

         

11. DESCALIFICARE / RETRAGERE DIN CURSĂ

 

11.1. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a descalifica orice participant care nu respectă acest regulament sau într-una din urmatoarele situaţii:

- pierderea numărului de concurs;

- nerespectarea traseului;

- omiterea unuia sau mai multor puncte de control de pe traseu;

- utilizarea unui mijloc de transport în timpul cursei;

- aruncarea gunoiului pe traseu; ambalajele utilizate pot fi lăsate la punctele de control sau la punctele de alimentare;

- lipsa de respect faţă de ceilalţi concurenţi, organizatori, voluntari;

- depăşirea timpului limită anunţat în prealabil de organizatori.

 

11.2. Orice participant care nu mai poate sau nu mai vrea să continue cursa, indiferent de motiv, trebuie să informeze organizatorii imediat, la start sau la punctele de control. Neanunţarea retragerii din cursă poate demara  operaţiuni de căutare şi salvare ale caror consecinţe vor fi suportate de către participantul implicat.

 

 

12. SUPORTERI

 

Este interzis suporterilor şi spectatorilor să însoţească participanţii în cursă. De asemenea, este interzis ajutorul de orice fel din exterior, excepţie făcând punctele de alimentare de unde participanţii pot primi alimente şi băuturi energizante de la suporteri şi spectatori.

Pe durata cursei, fiecare participant trebuie sa-şi ducă singur echipamentul şi îi este interzis să primească ajutor din exterior.

Organizatorii pot penaliza / descalifica participanţii ai căror suporteri nu respectă aceste reguli.

 

 

13. SCHIMBARE TRASEU – ANULAREA CURSEI

 

13.1. Organizatorii îşi rezerva dreptul de a modifica traseul în orice moment; modificările de traseu vor fi anunţate în prealabil.

 

13.2. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a anula  / amâna cursa în cazuri excepţionale, cu condiţia ca toţi participanţii să fie anunţati în prealabil.

 

13.3. În cazul unor condiţii meteorologice nefavorabile şi / sau alte condiţii speciale organizatorii îşi rezervă dreptul de a opri cursa sau de a modifica bariera orară.

 

13.4. În caz de forţă majora – orice evenimente care ar putea influenţa buna desfăşurare a concursului cum ar fi: inundaţii, alunecări de teren, dezastre naturale sau evenimente politice majore, care îi determină pe organizatori să anuleze competiţia – 50 % din taxa de participare va fi returnată.

 

 

14. MĂSURI DE SIGURANŢĂ

 

14.1. Pe parcursul concursului circulaţia rutieră pe drumurile publice nu va fi restricţionată, de aceea pe unele porţiuni de traseu se pot întâlni autovehicule. Participanţii au obligaţia de a respecta regulile de conduită în trafic impuse de lege.

 

14.2. Pentru urgenţe medicale sau accidentări, vor fi organizate puncte de prim ajutor atât la start, cât şi pe traseu.

 

14.3. Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea pentru nici un fel de accident sau prejudiciu apărut ca urmare a participării la oricare dintre concursurile organizate de Asociatia Runsilvania.

 

15.REGLEMENTĂRI FINALE

 

15.1. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a folosi în nume propriu sau prin cesiune catre partenerii concursului, orice material fotografic, video şi audio cu participanţii  (inclusiv de la linia de start / finish şi de la premiere).

 

15.2.  Prin înscrierea la concurs participanţii declară ca sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal de catre organizator, astfel încât sa fie păstrate şi prelucrate în scopul desfăşurării Concursului.

 

15.3. Prin înscrierea la concurs, se consideră ca înţelese şi acceptate prevederile prezentului regulament de către fiecare participant în parte.